Comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor desfăşura activităţi tematice în vederea prevenirii şi combaterii acţiunilor de ardere a vegetaţiei. Arderea vegetaţiei este interzisă şi se poate realiza numai pe terenurile în care sunt recomandări de la Direcţia Fitosanitară şi Direcţia Agricolă, că terenurile sunt invadate de dăunători şi există acceptul acestor unităţi.
„De asemenea, solicitantul are obligaţia de a obţine avizul de la Protecţia Mediului şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru permisul de foc deschis. În cazul în care persoanele fizice nu respectă aceste recomandări şi se constată arderi de vegetaţii, sancţiunile sunt între 3000 şi 6000 lei, pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 lei, pentru persoane juridice„, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef la Garda de Mediu Botoşani.