Un om de afaceri din Botoşani, care a fost trimis în judecată pentru că a încercat să comercializeze ilegal o cisternă cu aproape 10.000 de litri de alcool, a fost iertat de justiţie. Judecat pentru evaziune fiscală, administratorul societăţii comerciale Quasar, Dumitru Ursu, s-a ales la finalul procesului derulat la Tribunalul Botoşani doar cu o sancţiune administrativă sub forma unei amenzi de doar 600 de lei.
Ursu a intrat în atenţia procurorilor după ce în toamna anului 2006 un camion cu alcool care a plecat de la Quasar a fost oprit la Frumuşica. Ancheta în acest dosar a durat foarte mult, deciziile anchetatorilor fiind extrem de controversate. Dosarul s-a plimbat şi la DIICOT Bistriţa, dar şi la DNA Cluj, însă în final a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, condus la acea vreme de Cristian Popovici, prieten cu Dumitru Ursu şi cu asociatul acestuia de la Quasar, Tonino Boldea.
Cu toate acestea, Dumitru Ursu a fost trimis în judecată în luna octombrie 2010. El a profitat de prevederile Legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Potrivit acesteia, „în cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar”.
Prejudiciul calculat în acest dosar a fost de 163.854 lei, la care ar fi trebuit să se calculeze penalităţile. Dacă penalităţile erau luate în consideraţie, Ursu nu putea scăpa doar cu amenda administrativă şi ar fi primit o condamnare, însă justiţia a considerat că accesoriile fiscale trebuie înlăturate.
În acelaşi dosar a fost judecat şi directorul de producţie al Quasar, Victor Neagu, care a primit şi el o amendă de doar 200 de lei.
25/09/2012 | Încetat procesul penal |
Solutie: În temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.i1 Cod procedură penală şi la art.10 din Legea nr.241/2005, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului U.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 şi aplică acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 600 lei. În temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.i1 Cod procedură penală şi la art.10 din Legea nr.241/2005, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.O.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 şi aplică acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 200 lei. Respinge pretenţiile civile formulate în cauză, inclusiv în ce priveşte solicitarea de obligarea a inculpaţilor la plata accesoriilor fiscale. Obligă fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2012. |
Sa-mi bag mana-n chiloti…cum draqu sa nu se fure in tara asta?Daca-ti iese ajungi mare jupan daca nu ramai cum ai fost.sa furam cu totii!!!Dar de la cine?
Maninca basisti la rahat justite independenta,astia de acum vor sa confiste justita,zdrentel dracului
No, zic unii de prin targul aista ca pentru disparitia unor probe de la dosarul astora cu alcoolul, or fost procurori si politisti care au masini faine, ori au case tat faine !!!!!!!!!!!!
La Botosani nu exista evaziune, coruptie, mita, licitatii trucate, averi ilicite. Propun sa se disponibilizeze in masa toti cei care ar trebui sa se ocupe de asemenea dosare fiindca pur si simplu nu este nevoie de ei. Fapt dovedit de vreo noua ani incoace.