Avocatul Cristian Popovici, angajat de Consiliul Judeţean. Vezi suma stabilită pe proces!

Cristian Popovici
Cristian Popovici

Avocatul Cristian Popovici, fost prim-procuror de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, este cel care se va ocupa de procesele pe care le are Consiliul Judeţean, pe corecţiile financiare primite la proiectele europene. Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că a cerut preţurile practicate de la mai multe cabinete de avocatură, iar  avocatul Cristian Popovici, cu asociaţii săi, a avut cea mai mică oferă.

Ieşim mai ieftin decât cum am avut cu avocatul de la Suceava. Plătim 45 de milioane lei vechi pe fiecare proces. Suma este mai mică cu vreo două milioane lei, dar contează că sunt aici toată ziua, au o echipă puternică, de consultanţi, de avocaţi. Aşa îi chemam de la Suceava şi ne amânau. Contractul este încheiat până termină cauza. Dacă cauza durează un an sau doi, tot 45 milioane lei ia. Nu este o sumă exagerată„, a spus preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.

Consiliul Judeţean a achiziţionat servicii juridice, din cauza proceselor multe apărute în urma corecţiilor financiare aplicate pe proiectele europene. Cei cinci jurişti ai instituţiei nu făceau faţă situaţiei, aşa că s-a decis achiziţia de servicii juridice. Potrivit reprezentanţilor CJ, instituţiei i-au fost aplicate corecţii financiare de peste 10 milioane lei la proiectele europene, până la această dată fiind câştigat doar un singur proces de CJ, însă nici aici hotărârea nu este definitivă şi irevocabilă.

3 thoughts on “Avocatul Cristian Popovici, angajat de Consiliul Judeţean. Vezi suma stabilită pe proces!

  1. DE CE OARE NU MAI SCAPAM DE ACEASTA RUSINE A JUSTITIEI?????? Credem ca ar trebui sa munceasca gratis in folosul statului!!!!!!! pt ca stie el de ce!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!SA DEA BANI SA MAI AUDA LUMEA DE EL!!!!! TOT CE FACE EL PT CHIPURILE CJ ar trebui verificate de procurorul cu sange BUJOREAN care i a tras o lui domnul care a ajuns avocat fara examen promovat!!!

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    eu ma intreb ce experienta are in litigii civile un om care a profesat doar pe latura penala. e ca si cum ai pune un inginer sa faca operatii pe cord deschis.

  3. PENTRU CINE A DAT GUVERNUL PONTA ACEASTA ORDONANTA? O RESPECTA CINEVA ? IATA ORDONANTA:
    ORDONANTA DE URGENTA nr. 26 din 6 iunie 2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative
    Art. I
    (1)Autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica nu pot achizitiona servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare.
    (2)In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare, necesare autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1), nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, pot fi achizitionate servicii de aceasta natura, in conditiile legii, numai cu aprobarea:
    a)ordonatorilor principali de credite pentru autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale;
    b)consiliilor locale, consiliilor judetene sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pentru autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice locale.
    (3)In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare, necesare societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale, precum si regiilor autonome prevazute la alin. (1), nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, pot fi achizitionate servicii de aceasta natura, in conditiile legii, numai cu aprobarea si mandatarea reprezentantilor statului sau unitatilor administrativ-teritoriale in organele de conducere ale acestora:
    a)de catre ordonatorul principal de credite coordonator, in cazul celor la care statul este actionar integral sau majoritar;
    b)de catre consiliile locale, consiliile judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pentru cele la care unitatile administrativ-teritoriale detin integral sau majoritar capitalul social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *