Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au identificat patru cetăţeni români, implicaţi în trecerea ilegală a mai multor colete cu ţigări de contrabandă, peste râul Prut, în România.
În data de 23 septembrie 2012, în jurul orei 00.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere ce funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii de frontieră Ştefăneşti, un atelaj hipo în care se aflau două persoane, care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
În scurt timp, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul sectorului s-a deplasat la faţa locului, pentru a verifica persoanele în cauză. Conducătorul atelajului a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, iar în vederea reţinerii persoanelor din atelaj, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Nici de această dată persoanele nu s-au supus somaţiei şi au continuat deplasarea pe o stradă laterală, unde atelajul s-a răsturnat, iar persoanele au fugit prin grădinile din zonă.
În atelaj au fost descoperite opt colete ambalate în folie de polietilenă de culoare neagră, ce conţineau 13.700 pachete de ţigări marca Plugarul, de provenienţă R. Moldova, în valoare totală de 125.000 lei.
În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că în activitatea de contrabandă au fost implicaţi patru cetăţeni români, respectiv Marcel M., de 42 de ani, Dragoş D., de 36 de ani, Constantin P., de 20 de ani şi Bogdan T., de 22 de ani, toţi patru domiciliaţi în Ştefăneşti.
Pe numele celor patru cetăţeni, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.