Societatea Nova Apaserv a reluat, sâmbătă dimineaţă, furnizarea apei reci, deşi s-a anunţat reluarea acesteia cel târziu duminică. Asta şi urmare a presiunilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care a cerut conducerii societăţii ca sâmbătă dimineaţă să fie apă la robinete. Apa curge la robinet în mai multe cartiere din municipiul Botoşani, presiunea fiind normală la case, dar şi în zonele mai joase din municipiu.
Probleme în alimentarea cu apă vor fi înregistrate la etajele superioare ale blocurilor, unde apa va ajunge mai târziu sau va avea presiune foarte scăzută.
„S-a dat drumul la apă şi se umple reţeaua. Apa va ajunge la case şi la etajele inferioare. Va fi un recul, dat fiind faptul că cetăţenii vor da drumul la robinete, însă presiunea va reveni la normal spre după amiază„, a declarat dispecerul de serviciu de la Nova Apaserv.
Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, și corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție, reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către consumatori, mai spun reprezentanţii societăţii.
De asemenea, din cauza întreruperii totale a funcționării sistemului de alimentare, precum și vechimii conductelor de aducțiune/distribuție, este posibil ca temporar, și în unele zone, cu toate manavrele de purjare efectuate, turbiditatea apei să înregistreze valori peste limitele normale.
Apa a fost întreruptă joi, la ora 22,00, pentru efectuarea unor lucrări de revizie generală şi reparaţii capitale.