Prefectul Adrian Constantinescu s-a declarat nemulţumit de activitatea de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Acesta a criticat pentru a doua oară activitatea managerială a acestei instituţii deconcentrate.
El spune că a cerut o situaţie privind populaţia ocupată din judeţ de aproape două luni de zile de la ITM, însă nici până la această dată nu a primit-o. O solicitare privind numărul de şomeri a fost formulată şi la adresa Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.
„Am cerut informarea personal domnului director Metler şi domnului director Şologon de la Şomaj. ITM are peste 50.000 de contracte de muncă, unde este restul populaţiei din judeţ?”, l-a întrebat prefectul pe adjunctul ITM, Leo Kohut.
Kohut consideră însă că activitatea instituţiei este una bună şi spune că cei din conducerea ITM îşi dau silinţa în acest sens.
„Nu ştiu, parte ar putea fi în străinătate, parte ar putea fi chiar…Aceste date sunt cele care au fost transmise de angajatori în aplicaţie şi ca urmare a controalelor, şi de bună voie. Faptul că ar putea exista şi alte persoane care nu desfăşoară activitate în cadrul legal, nu contest. Munca la negru nu este eradicată, însă încercăm să o diminuăm. Şi legislaţia este ca atare. Nu avem competenţa să batem la uşile apartamentelor şi să pătrundem în proprietăţi private, unde se ştie că se mai desfăşoară activităţi„, a spus Khot.
Domnule prefect, daca doriti sa schimbati conducerea ITM – Botosani puteti sa o faceti pentru ca sunteti la putere si nu s-a schimbat nimic, totul este ca inainte, adica cine vine la putere schimba conducerile institutiilor publice cu proprii membri de partid. Numai ca daca doriti sa schimbati ceva puneti profesionisti din cadrul institutiilor si nu cei care pupa conducatorul partidului. ITM-ul are situatia celor angajati numai cu contract individual de munca ca urmare a HOTARARII nr. 500 din 18 mai 2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor. In legatura cu solicitarea de a sti cati salariati sunt in judetul Botosani, trebuie sa stiti ca ITM-ul Botosani nu poate sa va dea decat situatia celor cu contract individual de munca, iar cei care sunt angajati ca si functionari publici , care beneficiaza de cresterea copiilor, nu are de unde sa va dea ITM-ul Botosani asemenea situatie. Dar trebuie sa aveti in vedere ca si printre cei cu contract individual de munca, sunt angajati care pot sa aiba si cate 10 contracte cu timp partial ( ex. cu 2 ore/luna, 2 ore /zi , ) care se aduna la numarul de angajati desi este o singura persoana angajata. De asemenea trebuie sa aveti in vedere ca si anumite institutii publice ( jandarmerie, politie, etc ) chiar daca au personal contractual din Botosani, depun registrul electronic la Bucuresti. Art 12 din Hot. 500 din 2011 mai prevede la alin. (1) ca – Inspectia Muncii asigura accesul autoritatilor si institutiilor publice la datele din registru, pe baza unor aplicatii de interogare specifice, cu asigurarea masurilor de protectie a datelor cu caracter personal. Conditiile, procedura de lucru si limitele accesului la informatii se stabilesc, in conditiile legii, de Inspectia Muncii prin protocoale de colaborare incheiate cu autoritatile si institutiile publice solicitante. De ce nu solicitati acest lucru ? Daca doriti sa stiti exact cati cetateni lucreaza din judetul Botosani, solicitati aceste date la ANAF Bucuresti, deoarece acestia au baza de date cu toti cetatenii Romaniei pentru care se angajatorii depun declaratia 112, declaratie care cuprinde si stagiul de cotizare pentru fiecare cetatean care lucreaza indiferent sub ce forma. Solicitati sa va dea numarul pentru cei cu domiciliul in judetul Botosani, situatie care sa cuprinda CNP-ul o singura data , cu aceasta rezolvand situatia. Daca doriti schimbarea conducerii rezolvati si aceasta dar nu prin presa ci asa cum prevede legea.
Sa stiti ca dumneavoastra chiar daca munciti nu figurati in baza de date a ITM-ului, deci nu sunteti prins cu cei 50000!
La recesamantul efectuat dupa referendum, care este numarul populatiei din judetul Botosani?
Directorului Metler, zii Stelică și dă-i drumul să pas că!