Teatrul „Mihai Eminescu” marchează, duminică, 23 septembrie, împlinirea a 100 de ani de la aşezarea pietrei fundamentale. Cu această ocazie, va fi pus în scenă spectacolul „În Iad, cărţile sunt făcute!”, de Călin Ciubotari, regia Octavian Jighirgiu, însă va fi organizată şi o întâlnire festivă, în cadrul căreia va fi acordat titlul de „Prieten constant al Teatrului MIhai Eminescu” foştilor actori sau angajaţi ai teatrului, foşti directori, foşti primari, oameni care au decis în favoarea Teatrului „Mihai Eminescu”.
„Este vorba de o iniţiativă privată, o societate care a făcut foarte repede rost de banii necesari. În 23 septembrie s-a început construcţia teatrului, pentru ca în 21 decembrie 1914 să aibă loc şi primul spectacol. În numai doi ani a fost realizată această impozantă construcţie„, a declarat directorul Teatrului „Mihai Eminescu”. Traian Apetrei.
Premiera „În Iad, cărţile sunt făcute!” este un spectacol care vrea să responsabilizeze, a declarat regizorul Octavian Jighirgiu.
„Vorbeşte despre ceea ce într-o formă sau alta este denunţat de oamenii de cultură contemporani, un anume declin cultural, care vine tiptil, se infiltrează în această societate din ce în ce mai preocupată de alte valori. Pe fondul acesta, pierdem o scară de reale valori la care altă dată ne raportam. Am considerat că este timpul să trecem puţin de la zona comediei în sine, la o zonă în care râsul capătă accente grave şi ne pune într-o stare de meditaţie asupra a ceea ce înseamnă la momentul actual cultura„, a mai spus Octavian Jighirgiu.
Spectacolul va începe la ora 19,00.