Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
Întâlnirea a avut loc joi, 20 septembrie şi a constituit un context bun pentru botoşănenii literelor în vederea abordării unei probleme cu care se confruntă. Astfel, scriitorii profesionişti au solicitat sprijinul reprezentantului Guvernului în teritoriu pentru a rămâne în sediul în care îşi desfăşoară activitatea în prezent. Aparţinând Consiliului Local, imobilul proaspăt renovat, situat în Centrul Vechi, este închiriat prin intermediul societăţii Locativa, Uniunea Scriitorilor plătind lunar sume substanţiale.
„În mai toată ţara sediile uniunii sunt puse la dispoziţie de către autorităţile locale dacă nu gratuit, atunci în schimbul unor chirii modice. Se ţine cont de prevederile legii ce dă această posibilitate administraţiei locale, dar şi de faptul că uniunea scriitorilor nu produce bani prin activitatea sa, ci altfel de valori.”, a explicat Cassian Maria Spiridon, exprimându-şi, totodată, şi speranţa că în viitor Ipoteştiul va deveni un centru naţional.
„Voi avea o discuţie cu domnul primar al municipiului Botoşani pentru a-i prezenta problema scriitorilor. Sunt de acord cu ei şi îi susţin în necesitatea unei astfel de măsuri. Este anormal să plătească aceeaşi chirie ca un producător de covrigi sau un magazin.”, este răspunsul prefectului Adrian Constantinescu.