Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura ( APIA) informeaza beneficiarii ca, pana la data de 15 octombrie 2012 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica.
Potrivit HG nr. 759 / 2010 cu modificarile si completarile ulterioare, ajutorul specific se acorda exploatatiilor din productia vegetala si animaliera, care sunt inregistrate in sistemul de agricultura ecologica si care se afla in perioada de trecere de la agricultira conventionala la agricultura ecologica numita conversie.
Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44 / 2008 sau persoane juridice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii :
sunt inregistrati in fiecare an pentru care solicita ajutorul specific, in sistemul de agricultura ecologica, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii si Dezvoltarii Rurale ( MADR )prin Directia Agricola de dezvoltare Rurala Botosani;
– detin un contract incheiat cu un organism de inspectie si certificare acreditat pe teritoriul Uniunii europene aprobat de MADR;
– detin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei, in care se mentioneaza statutul exploatatiei in conversie – anul 1/ anul 2/anul 3,cultura, suprafata, numarul de animale, numarul de familii de albine, emis de organismul de inspectie si certificare cu care a incheiat contractul ;
– se mentin in sistemul de agricultura ecologica pe o perioada de 5 ani ;
– in cazul beneficiarilor din productia vegetala, suprafata agricola in folosinta trebuie sa fie de cel putin 0.30 ha, ocupata cu culturi anuale, culturi perene sau pasuni si fanete permanente ;
Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singura cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploatatie din productia vegetala,fie numai pentru una din speciile din productia animaliera sau numai pentru o exploatie din apicultura.
In cazul in care beneficiarul exploateaza mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judete, cererea va fi depusa la Centrul judetean APIA Botosani pe raza caruia se afla suprafata mai mare pentru exploatatiile din domeniul vegetal. Pentru exploatatiile din domeniul cresterii animalelor,beneficiarul va depune cererea la centrul judetean APIA pe raza caruia se afla inregistrat sediul social pentru persoane juridice / PFA / II / IF , respectiv domiciliul pentru persoane fizice.
Valoarea ajutorului specific, în cuantum de 4.098.000 euro, va fi calculată la un curs euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotatie a lunii septembrie si publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Cuantumul plătii anuale suplimentare / exploatatie se calculează de către Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură, după finalizarea tuturor verificărilor, prin raportarea plafonului alocat pentru fiecare sector la numarul explotatiilor eligibile, având în vedere plata anuală suplimentară maximă / exploatatie pentru fiecare categorie de dimensiune a exploatatiei. În cazul în care plafonul solicitat depăseste plafonul alocat pentru fiecare sector, plata anuală suplimentară maximă / expolatatie se diminuează procentual cu aceeaşi valoare pentru toate categoriile de dimensiune a exploatatiei ale sectorului respectiv.În situatia în care beneficiarii nu utilizează în totalitate plafonul alocat unui sector pentru care se acordă ajutor specific, respectiv productie vegetală sau productie animalieră diferenta se redistribuie către celălalt sector.
Sursa: comunicat APIA