Doi tineri băuţi au furat un autoturism parcat pe marginea drumului, după care au ieşit la plimbare. Miercuri seară, Mihai Cătălin G., de 20 ani și Adrian Z., de 34 ani, ambii din satul Oneaga, comuna Cristești, au sustras un autoturism parcat pe drumul comunal și s-au deplasat pe drumul public din satul Oneaga până în zona pădurii Oneaga.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că proprietarul a lăsat cheile în contact, iar Mihai Cătălin G. a profitat de acest lucru și s-a urcat la volan chiar dacă nu deținea permis de conducere. El s-a deplasat cu autoturismul până la un bar din satul Oneaga şi a consumat băuturi alcoolice. Tânărul s-a deplasat până la locuința prietenului de pahar, de unde l-a luat pe acesta, ulterior Adrian Z. conducând și el autoturismul în cauză.
Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 2,08mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i-au fost recoltate probe biologice. Adrian Z. nu a fost găsit la domiciliu, urmând a se proceda la identificarea sa.
Poliţiştii au constatat faptul că cei doi nu dețin permise de conducere pentru nicio categorie. Cătălin Mihai G este cercetat pentru furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în timp ce prietenul său pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere , cauza urmând a fi soluționată procedural.