Populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din judeţul Botoşani care sunt alimentate de societatea comercială Nova Apaserv, din sursa Siret, sunt sfătuite să îşi facă, joi, rezerve de apă. De joi seară până duminică, apa va fi sistată în întreg judeţul.
Societatea Nova Apaserv Botoșani anunţă oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea – Dorohoi – Botoșani în perioada 20 – 23 septembrie 2012 în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie generală și reparații capitale necesare.
Urmare necesității acestei acțiuni, se vor efectua manevrele de oprire în seara zilei de joi, 20 septembrie începând cu ora 2200, iar manevrele de repunere în funcțiune a sistemului vor începe în seara zilei de sâmbătă 22 septembrie.
Lipsa apei va afecta localitățile alimentate din sistemul de alimentare Siret, respectiv Bucecea, Dorohoi, Botoșani, Flămânzi, precum și toate localitățile limitrofe.
Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, și corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție, informăm consumatorii că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către aceștia, întregul sistem intrând în parametrii normali de funcționare abia în cursul zilei de duminică, sau chiar luni.
Menționăm de asemenea că, din cauza întreruperii totale a funcționării sistemului de alimentare, precum și vechimii conductelor de aducțiune/distribuție, este posibil ca temporar, și în unele zone, cu toate manavrele de purjare efectuate, turbiditatea apei să înregistreze valori peste limitele normale, situație pentru care ne cerem scuze și solicităm înțelegere din partea beneficiarilor serviciilor noastre.
Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm consumatorii să-şi constituie rezervele de apă necesare. Facem un apel către utilizatorii noștri să dea dovadă de înțelegere subliniind că această acțiune va duce în final la îmbunătățirea serviciului de furnizare apă, mulțumindu-le totodată și asigurându-i că vom depune toate eforturile pentru reducerea la minim a disconfortului creat.