Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, va face şi alte controale inopinate prin spitalele din judeţul Botoşani. Declaraţia aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care a afirmat că controlul ministrului Sănătăţii la Botoşani a avut la bază nişte reclamaţii la adresa medicilor din Spitalul Judeţean.
„A avut reclamaţii că medicii nu-şi fac treaba, că ţin oamenii în Urgenţă. A venit special pentru asta. A venit fără să anunţe şi a verificat acest aspect. Medicii au motivat că erau în sălile de operaţii, dar trebuie să fie medicii şi la urgenţe. De asta se cheamă spital, de asta avem urgenţă. Nu se poate să stea un pacient la urgenţă că medicul este în sala de operaţie. Eu nu mă bag. Nu este treaba mea, dar ministrul, care este medic, poate să analizeze şi să ia măsuri. Ministrul va mai veni la Botoşani în vizite neanunţate„, a spus Ţurcanu.
Ministrul Cepoi a stat la Botoşani două ore şi i-a prezentat situaţia preşedintelui CJ, Florin Ţurcanu, prin telefon.
Nu ca avea niste afaceri prin zona, ci a venit special de la Bucuresti in control. Tot asa se duce si in celelalte orase?