O tânără de 25 de ani a suferit multiple traumatisme în urma unui grav accident de circulaţie produs, luni dimineaţă, pe raza localităţii Lunca. Femeia, de loc din Suceava, se grăbea să ajungă în localitatea Zlătunoaia, pentru a-şi lua copiii de la bunicii din partea tatălui şi a-i duce la grădiniţă într-o localitate din Suceava. Din cauza vitezei neadaptate la carosabil, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturant cu maşina de teren în momentul în care s-a angajat într-o depăşire.
„Pacienta era conştientă şi prezenta un traumatism cranio cerebral acut închis cu hematom frontal stâng, fractură antebraţ stâng şi traumatism coloană cervicală. Stabilă hemodinamic„, a declarat Bogdan Ursu, medic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Femeia era divorţată şi venise la Zlătunoaia după cei trei copii. În momentul producerii accidentului, ea se afla singură în maşina care fusese închiriată.