Vezi ce spectacol se joacă sâmbătă la Teatrul Mihai Eminescu

Arta cu seminte prajiteSâmbătă, 15 septembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu va avea loc spectacolul  “ Artă cu seminţe prăjite ” -comedie şi dramă – de Cătălin Mihuleac.

Ironie necruţătoare peste o meteahnă, pare-se, universală: oamenii de valoare sunt preţuiţi abia după moarte! Dramaturgul Cătălin Mihuleac a pornit de la o observaţie pe care a făcut-o cu prilejul unei vizite întreprinse la complexul memorial Van Gogh din Amsterdam. Pe seama pictorului care în întreaga sa viaţă a vândut doar un tablou şi a avut parte doar de o cronică – este vorba de Van Gogh – s-a creat acum o adevărată industrie care-i exploatează celebritatea postumă.

“Schimbând ceea ce este de schimbat, dramaturgul vede, în realitatea românească, ridicarea unei garsoniere confort trei – în care a trăit şi a creat un intelectual de valoare – la rang de casă memorială asaltată de turişti din toate colţurile Pământului. Ironie transparentă şi, spuneam, necruţătoare, la adresa condiţiilor în care a trăit un intelectual român şi, în acelaşi timp, condamnarea cu mijloacele artei a ingratitudinii umane dispusă să recunoască valoarea cuiva doar după moartea “personajului principal””, susţine Cătălin Mihuleac.

Spectacolul “Artă cu seminţe prăjite” este şi debutul regizoral în lumea actorilor profesionişti pentru Lenuş Moraru. Nu mai puţin important, a fost readusă în luminile rampei actriţa Elena Ligi, Societar de Onoare al Teatrului “Eminescu”, demonstrându-se în acest fel – dacă mai era nevoie – că actorii nu ies niciodată la pensie.

Regia artistică: Lenuş Teodora Moraru

Scenografia și costumele : Gelu Râșca

Din distribuţie fac parte actorii:  Vali Popa, Bogdan Horga , Elena Ligi, Petronela – Lorena Chiribuţă , Irina Mititelu , Bogdan Muncaciu , Lidia Uja, Narciza Vornicu, Florita Ţugui , Crenola Muncaciu, Petruţ Butuman , Traian Andrii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *