Contac i-a virat sotiei sale 20 de miliarde de lei vechi de la CJ

Constantin Conţac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a virat sume importante de bani către firma Comaliment SA, la care soţia sa, Maria Conţac, este acţionar, administrator şi membru al consiliului de administraţie. In cursul anului 2004, consiliul judeţean a plătit firmei Comaliment SA două milioane de lei, respectiv 20 de miliarde de lei vechi. Contractul dintre cele două părţi este semnat chiar de Constantin Conţac, in calitate de preşedinte al CJ, respectiv de Gheorghe Mocanu, directorul SC Comaliment. Acesta din urmă a semnat tocmai pentru ca a nu putea fi activată starea de insompatibilitată, aşa cum s-ar fi intimplat dacă semna Maria Conţac. Cu toate acestea, potrivit actelor, in acea perioadă Maria Conţac era şi administrator al firmei Comaliment, precum şi membru al CA al societăţii, ea semnind, printre altele, şi contracte de credit in această calitate.

Contactat telefonic, Constantin Conţac, a refuzat să dialogheze cu reporterii Jurnalului de Botoşani cu privire la această situaţie. Vă reamintim că acesta a spus de nenumărate ori că nu are interese economice la SC Comaliment şi că nu vrea decit să se facă dreptate in acest caz. Conţac l-a atacat de mai multe ori pe omul de afaceri Constantin Cuciureanu, noul acţionar majoritar al Comaliment. Acesta din urmă a revocat CA-ul din care a făcut parte şi Maria Conţac.

Legal, dar nu şi moral

Practic, preşedintele CJ a semnat un contract cu Comaliment ştiind clar că un anumit procent din aceşti bani va ajunge şi in contul soţiei sale, adică al propriei familii. Deşi nu au vrut să-şi dea numele, din motive lesne de inţeles, juriştii care au vorbit cu reporterii Jurnalului de Botoşani au spus că acest contract nu este tocmai in regulă. "Din punct de vedere legal, contractul pare a fi in regulă, pentru că este semnat numai de Gheorghe Mocanu, nu şi de soţia domnului Constantin Conţac. Pe de altă parte, despre acest contract se poate spune că a semnat cu dreapta pentru a lua banii cu stinga", a declarat unul dintre juriştii contactaţi. Metoda este una extrem de simplă, care are cu siguranţă darul de umfla anumite buzunare. "Ipotetic vorbind, eu, ca salariat al unei instituţii de stat, nu am cum semna un contract de prestări servicii cu o firmă unde acţionar ar fi soţia mea. Ar fi trebuit, in mod normal, să semneze altcineva contractul pentru CJ", a declarat un alt jurist. Există insă semne de intrebare şi in ceea ce priveşte licitaţia la care a participat societatea Comaliment şi care vor trebui lămurite.

Prefectul ar putea sesiza corpul de control al MAI

Prefectul Cristian Roman nu a rămas impasibil faţă de situaţia inregistrată la Consiliul Judeţean: "Nu sunt jurist să mă pronunţ. Dacă se confirmă acest lucru, va fi sesizat corpul de control al ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. Ceea ce pot să vă spun este că aşa se explică sesizările formulate de Constantin Conţac la ministrul Vasile Blaga, dar şi la preşedintele Traian Băsescu, prin care am fost acuzat că nu m-am implicat suficient in rezolvarea conflictului de la Comaliment". Alături de prefect, Constantin Conţac l-a reclamat şi pe Constantin Moroşanu, comandantul inspectoratul de jandarmi judeţean.

Cuciureanu a cerut sechestrarea averii lui Conţac

Omul de afaceri Constantin Cuciureanu a solicitat in instanţă impunerea sechestrului pe averea familiei Conţac pentru a recupera pierderile suferite de Comaliment in primele două luni ale anului. Cererea inaintată judecătorilor ii vizează, alături de Maria Conţac, şi pe foştii membri ai consiliului de administraţie al SC Comaliment, respectiv Gheorghe Mocanu, Mihaela Obuf, Ioan Maxim, Emilia Strachină, Corneliu Marin. "Societatea nu are de unde să-şi recupereze pierderile cauzate de refuzul reluării activităţii magazinelor. Din această cauză, am solicitat judecătorilor să pună sechestru pe acţiunile din patrimoniul fostului consiliu de administraţie al Comaliment. Mai mult, am cerut ca şi pe bunurile membrilor fostului CA să fie instituit sechestrul, inclusiv pe bunurile obţinute de aceştia in timpul căsătoriei", a declarat Cuciureanu. Legat de averea familiei Conţac, noul acţionar majoritar al SC Comaliment a precizat că soţia preşedintelui CJ, Constantin Conţac, va trebuie să suporte o parte din pierderi, in calitatea sa de administrator al firmei. "Conţac spune că nu are interese la Comaliment, dar soţia sa este unul dintre acţionari, iar aceasta a ieşit in stradă şi a huiduit alături de ceilalţi muncitori", a precizat Cuciureanu. In replică, Constantin Conţac a declarat, prin telefon, că nu il interesează iniţiativele lui Cuciureanu.

Duel televizat

Conflictul dintre Conţac şi Cuciureanu are la bază doar interesele celor doi la firma Comaliment. Conţac, prin intermediul soţiei sale, deţine acţiuni la societatea menţionată, iar Maria Conţac face parte din consiliul de administraţie revocat de Cuciureanu. In cadrul unei emisiuni TV la care a participat preşedintele CJ, omul de afaceri a avut o intervenţie telefonică de scurtă durată, in care a adus mai multe critici la adresa lui Conţac. In replică, preşedintele consiliului judeţean s-a lansat in mai multe acuzaţii la adresa lui Cuciureanu. Mai mult, a organizat chiar şi o conferinţă de presă in care subiectul principal a fost acela al datoriilor pe care firmele lui Cuciureanu le au la bugetul de stat