La cea de a XXIII-a ediţie a Sărbătorii naţionale “Limba noastră cea română “, au avut loc la Cernăuţi, duminică, 9 septembrie 2012, bogate manifestări culturale susţinute de către românii din această regiune şi de numeroşi oaspeţi veniţi să-i felicite cu acest prilej. În cadrul programului au avut loc: întâlniri cu scriitori, oameni de cultură, artişti amatori şi profeşionişti, oficilităţi din România, Ukraina şi Republica Moldova, expoziţii de carte, depuneri de flori la statuia lui Mihai Eminescu din centrul oraşului Cernăuţi. Manifestările au avut loc la sediul Societăţii pentru Cultură Românescă “Mihai Eminescu” din Cernăuţi şi la Palatul Academic al Universităţii Bucovinene.
La această sărbătoare care celebrează rezistenţa puternică a românilor din partea de nord a Bucovinei detrunchiate în faţa pericolului deznaţionalizării şi care se organizeză fără întrerupere de peste două decenii au participat şi în acest an oameni de cultură, reprezentanţi ai unor judeţe şi localităţi din ţara-mamă, iubitori şi susţinători ai valorilor noastre naţionale.
Şi de astă dată au fost prezenţi şi botoşăneni printre care scriitoarea botoşăneană Lucia Olaru Nenati care a fost invitată să participe la bogatul program de manifestări organizate de către Societatea de cultură «Mihai Eminescu » din Cernăuţi, şi ca atare, a cuvântat atât la sediul acestei societăţi, cât şi şi pe scena Palatului Academic din Cernăuţi – unde a avut loc un impresionant spectacol sărbătoresc – relevând în substanţialul său discurs legătura simbolică dintre Botoşani şi Cernăuţi, statornicită în primul rând prin traseul biografic eminescian.
Ea s-a numărat, de asemeni, printre cei ce au făcut donaţii de cărţi la sediul Societăţii Culturale Mihai Eminescu, unde a oferit pentru biblioteca Societăţii Culturale ultimele sale apariţii editoriale: Academia Nordului – 150, Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzici,i ediţia a–III-a, revizuită şi adăugită însoţită de CD-ul Cântecele lui Eminescu apărute, la editura Agata Botoşani, precum şi Sentimentul spiralei-Opera Omnia apărută la editura TipoMoldova Iaşi.
In afara acestei implicări personale, ca scriitoare şi preşedintă a filialei botoşănene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dr. Lucia Olaru Nenati a depus la statuia marelui poet, un splendid aranjament floral cu eşarfă tricoloră, din partea Consiliului Judeţean Botoşani şi a Memorialului « Mihai Eminescu » din Ipoteşti, instituţii botoşănene care în acest fel au fost reprezenate în rândul celorlalte purtătoare de flori şi de mesaje de felicitare venite de peste graniţă la tradiţionala sărbătoare care devine din an în an tot mai consistentă şi mai strălucitoare.