Preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat conducerii centrale a PNL, dar şi premierului Victor Ponta să-şi asume politic susţinerea judeţului Botoşani. Florin Ţurcanu a depus în acest sens mai multe memorii la conducerea Senatului, a Camerei Deputaţilor, la Guvern, dar şi la PNL, prin care a solicitat, de asemenea, buget dublu pe anul viitor, faţă de anul trecut şi alte 230 miliarde lei vechi pentru funcţionarea primăriilor din judeţ până la sfârşitul anului.
„Am cerut să-şi asume politic susţinerea judeţului Botoşani, pentru că eu politic mi-am asumat această candidatură. Le-am reamintit colegilor şi le-am spus că, dacă nu mă susţin politic, să mă lase în Parlamentul meu, unde îmi făceam treaba aşa cum ştiam eu şi să nu mă trimită să fiu şi eu un preşedinte cum au fost alţii care nu au făcut ceea ce trebuia făcut pentru judeţul acesta. Ei mi-au promis că mă susţin şi le-am cerut să facă acest lucru, pentru că altfel înseamnă că nu ne ţinem de cuvât şi pot să fiu acuzat de orice. Eu mi-am făcut datoria faţă de partid, iar ei trebuie să-şi facă datoria faţă de judeţ, nu de mine. Avem o întâlnire a USL, vineri, şi voi cere şi acolo lucrul acesta„, a spus Ţurcanu.
Acesta susţine că are o promisiune de la centru că judeţul Botoşani va mai beneficia de nişte fonduri în urma unei rectificări de buget din luna noiembrie.