Biroul Permanent Judeţean al PSD Botoşani a făcut, la sfârşitul acestei săptămâni, analiza dosarelor celor opt membri care şi-au anunţat intenţia de a candida din partea partidului la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Iniţial, au fost anunţate şapte candidaturi (deputatul Andrei Dolineaschi, deputatul Costică Macaleţi, preşedintele organizaţiei de tineret, Răzvan Rotaru, vicepreşedinta CJ Doina Federovici, dar şi Tamara Ciofu, Mihai Baltă şi Marius Budăi), însă pe ultima sută de metri s-a înscris în competiţie şi fostul deputat Doina Dreţcanu.
În urma votului celor 15 membri ai Biroului Permanent Judeţean, doar doi dintre candidaţi, au primit susţinere în unanimitate. Este vorba de Andrei Dolineaschi şi Doina Federovici, care, în urma unui vot secret, au întrunit numărul maxim de voturi din partea colegilor.
Şanse de a prinde Parlamentul mai au şi Costică Macaleţi şi Marius Budăi, care au primit votul majorităţii, însă au avut şi patru voturi împotrivă.
Pe locul cinci s-a clasat Doina Dreţcanu, cu cinci voturi împotrivă, iar pe următoarele trei poziţii s-au situat Mihai Baltă, Răzvan Rotaru şi Tamara Ciofu.
PSD va candida, la alegerile parlamentare, cel mai probabil alături de PNL, în cadrul USL. Asta înseamnă că fotoliile de parlamentar trebuie împărţite. Cert este că PSD şi PNL au câte trei posturi de deputaţi şi câte unul de senator, cel de-al nouălea colegiu urmând a fi negociat la Bucureşti.
Dezamagire crunta,ati pierdut votul meu 100%t,adica Budai,soferul lui Buhaianu,magazioner cu Spiru Haret facut la fara frecventa,sa candideze la parlamentare???Iar domnul Balta ,12 clase peste Budai,nu???
lasa-ma si cu balta asta …ce mare cacat???…..el da spaga la astia de la itm sa oblige firmele sa isi tina ssm la el si sa isi faca evaluarile de risc la el…..si are mare bussiness si cu feciorul lui care invarte 20 beri prin crasmele lui….ce asa oameni „de valoare” sunt….imi pare rau ca am votat usl la locale………..tot flutur si ai lui erau mai buni
INCREDIBIL!!! sa nu-mi spuneti ca mergeti cu Macaleti si Sova candidati pe Botosani si cu Budai pe Darabani ca parca vad cum castiga alegerile PDL-ul! Pai daca candideaza Flutur pe colegiul Botosani, cat ia Macalet? 3%?Pai nu-l voteaza nici nevasta-sa! Ne faceti de ras pe noi, cei care am crezut in schimbarea PSD-ului si am muncit in campanie la locale!! Ovidiu ….Tu-l poti sustine pe Macalet??Ca el radea de tine in campania pentru primarie! N-a miscat un deget toata campania locala si acum vrea sa candideze pe colegiul Botosani????
PSD inseamna doar VOI , cei care ati mai fost ? Restul membrilor nu mai au sansa ? Rusine ! Asteptati sa va voteze prostimea ! ca cei care stim sa citim si sa gandim , sigur nu va vom vota !
Rusine !
Ciocul mi9c,moldovenii mei…
Dupa cat imi aduc aminte in 2004 cand a venit d-l Basescu presedinte in unul din interviurile acordate in mass-media preciza : Toti angajatii din sistemul bugetar vor fi nevoiti sa aiba studii superioare ” Tu d-ra ce ai fi facut – avand in vedere ca poate ai deja familie , copii ………..etc