Una dintre cele mai renumite trupe româneşti, Direcţia 5, şi unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară din România, Marcel Pavel, vor cânta, pe 22 septembrie, la Botoşani. Ei au fost invitaţi să întreţină atmosfera la nunta unuia dintre cei mai râvniţi burlaci din Botoşani, nimeni altul decât „regele” cluburilor, Răzvan Baltă, fiul fostul lider social democrat şi fostului prefect şi deputat Mihai Baltă.
Patronul de la „Fun City”, „Koma” şi „Opium” se va căsători, peste două săptămâni, cu iubita sa, Anca Vatavu, o tânără de 29 de ani, şi ea om de afaceri.
Căsătoria civilă va avea loc în aceeaşi zi la Primăria Botoşani, cel mai probabil aceasta urmând să fie oficiată de primarul Ovidiu Portariuc.
Ulterior, mirii se vor cununa religios la Biserica Vovidenia, iar apoi petrecerea cu cei peste 400 de invitaţi va avea loc la restaurantul Casa Lux.
De la nuntă nu vor lipsi VIP-urile Botoşaniului, începând cu cei mai puternici oameni de afaceri şi lideri politici până la rude şi prieteni ai mirilor.
Naşi de cununie vor fi doi oameni de afaceri din Suceava, respectiv Mihai şi Nicoleta Maxim.
Potrivit unor surse apropiate mirilor, pentru această petrecere, Răzvan Baltă (în vârstă de 35 de ani) a pregătit mâncăruri şi băuturi speciale. Invitaţii vor fi serviţi cu whiskey Chivas Regal cumpărat din străinătate, dar şi cu o celebră prăjitură austriacă Sarah Bernard, adusă direct din ţara de origine.
Muzica populară va fi asigurată de Matilda Pascal Cojocăriţa, iar Mirel Manea şi Magix Orchestra vor întreţine atmosfera pe ringul de dans.
ceva de tras pe nara nu ofera invitatilor, ca lui tare-i mai place!!!
Fite!Cand unii mor de foame altii nu mai incap in lux!Rusine lor!
toate bune si frumoase dar cu prostul ala de mirel se strica tot!!!!!
Probabil ii esti mult superior lui Mirel Manea daca iti permiti asemenea comentarii la adresa unui talent care promoveaza cu succes imaginea Botosaniului si implicit a Romaniei, in afara. Ori esti doar un (o) frustrat (a)….dad