Tehnicianul Costel Orac şi-a manifestat, joi, convingerea că echipa sa, FC Botoşani, va obţine, sâmbătă, în etapa a doua a campionatului (în prima etapă FC Botoşani a stat), o victorie importantă în faţa formaţiei Rapid CFR Suceava.
„Obiectivul, cel puţin anul acesta, este destul de realist şi, ţinând cont că am rămas puţine echipe, trebuie să plecăm ca la o cursă de 100 metri. Deci, e clar că nu avem în cap decât victoria„, a spus Orac.
Antrenorul botoşănean speră ca meciul cu Suceava să fie uşor, însă spune că meciurile cu adevărat grele sunt cele împotriva formaţiilor care au, la fel ca FC Botoşani, obiectiv de promovare.
FC Botoşani a întâlnit de trei ori în această vară pe Rapid CFR Suceava în partide amicale, obţinând tot atâtea victorii.
Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal.