Un tânăr de 22 de ani, din judeţul Botoşani, a fost reţinut pe bază de ordonanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, fiind suspectat că a comis o tâlhărie. În seara zilei de 3 septembrie, în jurul orelor 18.00, o femeie a sesizat poliţiştilor faptul că o persoană necunoscută i-a smuls lănţişorul de aur pe care îl purta la gât. Elena B., de 56 de ani, din Adjud, a declarat că se afla în zona cimitirului din localitate în timp ce a fost tâlhărită. „În urma mobilizării cu operativitate a poliţiştilor, precum şi cu sprijinul martorilor oculari a fost reţinut M. Ovidiu-Andrei de 22 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. Prejudiciul cauzat a fost recuperat de poliţişti şi a fost predat persoanei vătămate. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie“, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
În faţa anchetatorilor, tânărul nu a recunoscut fapta, dar probele administrate de procurori au convins instanţa de judecată. „Inculpatul a fost arestat pentru 29 de zile. A mai avut contact cu legea penală pe perioada minoratului şi este şi recidivist deşi este destul de tânăr“, a declarat Lucian Homoceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud. Potrivit anchetatorilor, tânărul are la activ mai multe fapte de furt comise în judeţul Botoşani.
Sursa:Monitorul de Vrancea