Un şofer din Copălău, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs, în noaptea de luni spre marţi, un accident pe drumul european E 58, pe raza localităţii Copălău. Florin Mânzat, în vârstă de 27 de ani, se îndrepta la volanul unui Fiat înmatriculat în Italia dinspre Flămânzi spre Copălău, însă, la un moment dat, pierde controlul asupra volanului şi se răstoarnă pe partea stângă a drumului, în sensul său de mers.
În maşină se afla fratele şoferului, în vârstă de şapte ani, dar şi un bărbat de 42 de ani, Petru Lavric.
Iniţial, cei trei au rămas captivi în maşină, însă au reuşit să iasă. Ei au fost răniţi, primind îngrijiri medicale din partea cadrelor medicale de la ambulanţă, sosite la faţa locului.
Şoferul avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.