O puternică avarie la reţeaua electrică a lăsat, luni seară, fără curent mai multe cartiere din Botoşani. Ca urmare a unei avarii la linie electrică subterană de 20 KV de pe Împărat Traian, a fost întreruptă electricitatea în cartierele din zona Stadionului (Şcoala 14), Împărat Traian, Tălpălăriei, Griviţa.
Echipele E.On Moldova au început, în jurul orei 21.00 înlocuirea unui punct de transformare, iar avaria ar putea să mai dureze aproximativ o oră- o oră şi jumătate.