Municipalitatea nu doreşte o asociereîntre societatea Eltrans, subordonată Consiliului Local, şi Microbuzul. Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat că cererea depusă de Dumitru Balan, administratorul societăţii Microbuzul, privind realizarea unui parteneriat public privat intre societatea pe care o patronează şi Eltrans nu a primit aviz favorabil. Cererea privind această asociere a fost depusă la Primăria Botoşani încă de anul trecut, dorinţa administratorului societatii Microbuzul fiind aceea de a cumpara actiuni de la Eltrans. O asociere intre Eltrans si Microbuzul ar presupune si bilet unic pe tramvai si maxi-taxi.
„Momentan nu a fost avizată favorabil această cerere. Trebuie să mai analizăm„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
În analiză este şi cererea privind subvenţionarea societăţii Microbuzul pentru ca pensionarii şi elevii să beneficieze de gratuitate pe maxi-taxi în zonele Tulbureni, Cişmea şi ANL Bucovina.