O familie din localitatea Sarafineşti, comuna Corni, a rămas fără o parte din avere în urma unui incendiu izbucnit joi dimineaţă, într-una dintre anexele din gospodărie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 3.00.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau o parte din acoperişul grajdului şi furajele depozitate, atât în podul anexei, cât şi în exteriorul acesteia. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de peste 60.000 lei. Pagubele se ridică la peste 15.000 lei. Au ars cca. patru tone de furaje şi 80 m.p. din acoperişul grajdului. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a izbucnit ca urmare a utilizării unui cablu electric defect.