Trei angajati de la Serconf au primit cite o masina cadou

Trei angajati ai fabricii de confectii Serconf au primit cite o masina cadou, in urma unei trageri la sorti organizata duminica la restaurantul Uca. Cei trei cistigatori- Mirela Barabas, Ana Grunzu si Vasile Chisalov, au primit masinile, Pegeot 206, in valoare de 9.000 de euro fiecare- penmtru ca anul trecut nu au lipsit de la serviciu si au avut o productivitate buna. Alaturi de ei, alti 450 de oameni au participat la tombola. La concurs au participat doar muncitorii direct productivi, fara personalul TESA si de conducere. Tragerea la sorti a fost efectuata sub supravegherea unui reprezentant al Politiei, dar si a unui notar. Extragerea a fost facuta de una dintre angajatele Sercof. Dupa desemnarea cistigatorilor, muncitorii au baut sampanie si au dansat. Cistigatorii vor trebui sa ramina in fabrica cinci ani, iar societatea va acorda un imprumut pentru ca acestia sa isi poata achita impozitele catre stat.