Reprezentanţii Primăriei Botoşani vor să deruleze programe pentru educarea şi integrarea rromilor. Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat că o concluzie care reise în urma organizării Festivalul Verii-Summer Fest este aceea că trebuie să se acţioneze în educarea anumitor concetăţeni, dat fiind faptul că în urma festivalului au existat şi distrugeri de pe domeniul public.
” Trebuie să fim mai atenţi unde ne aşezăm, unde aruncăm. Am văzut că există un anumit comportament dezinteresat. Vom întări din partea Poliţiei Locale controlul, pentru că uneori mai trebuie să facem civilizaţie şi prin coerciţie. Nu vom interveni direct cu amenzi, ci vor atrage atenţia mai des şi mai ferm asupra cetăeţenilor care nu respectă munca noastră, a tuturor„, a spus Portariuc.
Primarul a precizat că există o problemă reală privind integrarea comunităţii rrome în cadrul oraşului, drept pentru care şi-a propus derularea unor programe de educare şi integrare.
„Am discutat cu anumiţi reprezentanţi ai comunităţii rrome. Primii paşi vor fi făcuţi în această direcţie cât de curând„, a adăugat Portariuc.