Trei incedii în mai puţin de şase ore

Pompierii botoşăneni au intervenit, în ziua de 28 august 2012, pentru stingerea a trei incendii izbucnite în mai puţin de şase ore. Primul apel de ajutor a venit din partea unui cetăţean din Mănăstirea Doamnei, comuna Curteşti, puţin după ora 13.00. Acesta anunţa că un foc aprins pentru a distruge resturile vegetale adunate din gospodărie a scăpat de sub control, s-a extins la un depozit de furaje şi ameninţa să se propage la clădirile din apropiere. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani. Pompierii au reuşit să stingă incendiul în mai puţin de o oră. A ars o tonă de furaje. În urma intervenţiei s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 30.000
lei.
Cinci ore mai târziu, un alt cetăţean din comuna Curteşti, a solicitat sprijinul pompierilor pentru stingerea unui incendiu care a cuprins vegetaţia uscată de pe un câmp din satul Agafton. Incendiul a fost stins înainte de a produce pagube materiale. A ars doar vegetaţia uscată de pe cca. două hectare. 

La ora 19.21, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea unui incendiu în gospodăria unui localnic din Şoldăneşti, comuna Blândeşti. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea depozitul de furaje, existând riscul ca flăcările să se extindă la locuinţa şi celelalte anexe din gospodărie. Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Alte două ore s-a intervenit pentru îndepărtarea oricăror urme posibile de reaprindere. Flăcările au distrus cca. 10 tone de furaje. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 60.000 lei. Cauza probabilă a incendiului o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de poliţişti pentru identificarea autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *