Un pompier din Marea Britanie, care a participat, în ultimii ani, la mai multe proiecte internaţionale în care a fost implicat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a făcut, marţi, un cadouă-surpriză pompierilor botoşăneni. El a adus din Anglia o autospecială pentru stingerea incendiilor pentru a fi folosită în situaţii de urgenţă în judeţul Botoşani.
Carl Hunt a obţinut de la colegii săi pompieri din Anglia o maşină de pompieri pe care el însuţi a adus-o până în România. A plecat în urmă cu câteva zile din Marea Britanie, iar marţi a intrat cu maşina în curtea ISU Botoşani.
Autospeciala „Fire” este fabricată în 1991, însă este în perfectă stare de funcţionare.
Pentru că provine din donaţii, maşina nu a fost păstrată de ISu, ci a fost donată, la rândul său, către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca, considerat cel mai bun serviciu de acest tip din judeţ.
„Este îmbucurător faptul că putem îmbunătăţi dotarea, astfel încât împreună să fim mai eficienţi în activitatea desfăşurată. Este un gest nobil. Dacăla ei aceste autospeciale nu-şi mai găsesc rostul, la noi sunt foarte utile„, a declarat inspectorul şef adjunct al ISU, Cristian Amarandei.