350 de posturi neocupate încă în învăţământul botoşănean

Rodica Mighiu, purtator de cuvint al ISJ
Rodica Mighiu, purtator de cuvint al ISJ

350 de posturi au rămas încă neocupate la această dată în învăţământul botoşănean. Posturile sunt complete, iar cei care vor să le ocupe trebuie să aibă nota peste 5 la concursul de titularizare. Rodica Mighiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că pe 24 august are loc soluţionarea cererilor de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ, în şedinţă publică, iar pe 29 august soluţionarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer sau repartiţie în şedinţă publică prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerilor de activitate. Tot pe 29 august, au loc detaşări la cerere în şedinţă publică, iar în zilele de 30 şi 31 august se vor mai da posturi candidaţilor rămaşi nerepartizaţi, precum şi candidaţilor care solicită angajarea în baza notelor de la concursul din sesiunea iulie 2010 sau iulie 2011.

Avem situaţii deosebite, respectiv cazurile inginerilor din confecţii- finisaj-textil şi alte discipline tehnice la Grup Şcolar Alexandru cel Bun şi Grup Şcolar Elie Radu. Tot aici au apărut şi situaţii similare la discipline fizică şi matematică, deoarece au avut loc restrângeri cauzate de nerealizarea planului de şcolarizare„, a declarat Rodica Mighiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *