Preşedintele Consiliului Judeţean va cere bani de la autorităţile centrale pentru extinderea reţelei de apă din judeţul Botoşani. Florin Ţurcanu spune că pe listă se află mai multe localităţi din judeţul Botoşani, care nu au apă curentă, respectiv în jur de 20 de comune. Preşedintele CJ speră ca în cei patru ani de mandat să racordeze la reţeaua de apă cât mai multe localităţi din judeţ.
„Este un program şi voi cere să ni se aprobe o finanţare. Facem documentaţia şi o vom transmite la Ministerul Dezvoltării. Nu ştim deocamdată de ce sumă este vorba pentru această investiţie„, a precizat Ţurcanu.