Inspectorii şcolari, împreună cu şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, vor verifica, începând de săptămâna viitoare, unităţile de învăţământ. Scopul vizitelor este acela de a vedea dacă şcolile sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, dar şi condiţiile oferite de acestea pentru copiii din clasele pregătitoare.
„Vrem să vedem în ce stadiu se află pregătirea şcolilor pentru începerea noului an şcolar şi pregătirea condiţiilor pentru clasa pregătitoare. Aici mă refer la achiziţionarea mobilierului şi la reabilitarea spaţiului. Există şcoli care au terminat deja, iar copii pot să vină la şcoală, dar există şcoli în care stadiile sunt mai puţin avansate„, a precizat Mihaela Huncă.
Aceasta susţine că Inspectoratul Şcolar a făcut o solicitare către primării, în vederea alocării de fonduri pentru reabilitarea şi amenajarea spaţiilor pentru clasele pregătitoare.
Potrivit unei situaţii a IŞJ, la începutul lunii august 8% dintre şcoli încă nu demaraseră procedura de achiziţie a mobilierului pentru clasele pregătitoare, 70% dintre şcoli erau în curs de igienizare, iar 17% în curs de amenajare.