Nicio o şedinţă de Consiliu Local fără opinii divergente între fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă şi primarul Ovidiu Portariuc. Acesta şi-a exprimat nemulţumirea, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, de joi, că a fost luat „la mişto” de către Executivul Primăriei, cu privire la nişte interpelări făcute de el şi la care trebuia să primească răspuns în scris. Consilierul local Florin Ghiorghiţă i-a solicitat primarului, în şedinţa de luna trecută, răspuns la şapte interpelări, acestea vizând câinii comunitari, realizarea unui audit la Primăria Botoşani, deplasările primarului Ovidiu Portariuc cu maşina instituţiei, amânarea licitaţiei la Parcul Cornişa şi altele.
„Mă gândeam să întreb dacă să mai fac o interpelare sau să tac, pentru că răspunsul a fost dat la mişto. Am cerut nişte răspunsuri scrise la nişte întrebări pertinente şi nu aşteptam un extras al certificatului de conformitate din procesul verbal al şedinţei în care sunt cuprinse răspunsurile respective, ci aşteptam nişte răspunsuri documentate„, a spus Ghiorghiţă.
Acesta a spus că va face o nouă cerere prin care va solicita răspuns la întrebările formulate în şedinţa anterioară.