Comisarii Gărzii Financiare au suspendat activitatea la patru agenţi economici, în urma unor controale desfăşurate în cursul lunii iulie. La trei agenţi economici, care se ocupau cu comercializarea produselor accizabile, s-a dispus măsura suspendării activităţii, după ce au fost depistaţi că comercializau produse accizabile fără documente sau marcate necorespunzător. De asemenea, a mai fost aplicată o măsură de suspendare de activitate comerţ cu amănuntul unui agent economic, pentru nedotare cu aparat de marcat fiscal, a declarat Cristi Calimandriuc, comisar şef la Garda Financiară Botoşani.
În luna iulie, comisarii Gărzii financiare au efectuat 108 acţiuni de control, fiind dispuse 72 de amenzi contravenţionale, în valoare de 54.200 lei. De asemenea, în perioada amintită au fost confiscate bunuri şi sume în valoare de 1.840 lei.
„Acţiunile de control au vizat achiziţiile intracomunitare, comerţ cu amănuntul şi construcţii. S-au constatat mai multe abateri, respectiv comercializarea mărfurilor cu amănuntul fără îndeplinirea condiţiilor legale referitor la modul de autorizare şi provenienţa mărfurilor, încălcarea disciplinei financiar-contabile„, a precizat Calimandriuc.