O masina de lux furata din Bucuresti recuperata la Botosani

Un cetăţean din Republica Moldova a incercat să iasă din ţară, in noaptea de miercuri spre joi, cu un autoturism de lux, in valoare de 66.000 de euro, furat din Bucureşti.
Autorităţile de la Punctul de Trecere a Frontierei Stanca, judeţul Botoşani, au avut suspiciuni in legătură cu autenticitatea documentelor maşinii Range Rover, producţie 2006, inmatriculată in Republica
Moldova. Iurii C., 26 de ani, a declarat poliţiştilor că a cumpărat maşina de la un cetăţean din Iaşi, a cărui identitate nu o cunoaşte.
In urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul aparţine unei firme de leasing din Bucureşti şi a fost declarat furat la data de 27.12.2006.
Poliţiştii de frontieră i-au intocmit celui in cauză dosar penal pentru furt, punerea in circulaţie pe drumurile publice a unui autoturism neinmatriculat, conducerea unui autoturism cu numere false şi uz de fals.
Maşina furată se află la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, pentru continuarea cercetărilor.