Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc critică iniţiativa ajutorităţilor judeţene privind implicarea agenţilor economici în sponsorizarea Spitalului Judeţean. Acesta a precizat că un stat modern are instituţii publice extrem de bine structurate, iar a solicita ajutor din partea populaţiei, sub formă de sponsorizare, ori de donaţie, arată neputinţa statului în administraţie şi în a-şi coordona aparatul propriu.
„Statul are posibilităţi de a mai pune 0.5% la CAS, ca să aibă mâncare la spital cât trebuie. Să-şi mai regleze bugetele pe diverse teme, ca să nu aibă contact direct cu un investitor, să nu se întâmple acele trocuri. Este o latură murdară a unei societăţi necoagulate corect„, a spus Iavorenciuc.
Agenţii economici botoşăneni se plâng că au primit adrese atât de la Primăria Botoşani, cât şi de la Spitalul Judeţean, prin care li se cere să contribuie cu sponsorizări pentru cantina spitalului, respectiv pentru organizarea Festivalului Verii.