Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, mai obţine o victorie administrativă şi politică importantă. Deşi se află în concediu, el a fost ales, miercuri, preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Nord Est, în locul lui Gheorghe Flutur, care a deţinut această funcţie timp de patru ani. Rolul său este extrem de important, organismul al cărui preşedinte va fi în 2012 şi 2013 gestionând fondurile de dezvoltare regională.
Ţurcanu, care se află la mare, a fost reprezentat la Bacău de vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu. El a fost votat de preşedinţii CJ din zona Moldovei (Iaşi, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vaslui), dar şi de primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, de reprezentanţii oraşelor şi cei ai comunelor. Din Botoşani, la vot au participat Adriana Zăiceanu (împuternicită de primarul Ovidiu Portariuc) şi primarul Săveniului, Relu Târzioru (ca reprezentant al oraşelor). Reprezenantul comunelor din Botoşani, primarul de Frumuşica, a absentat.
Vicepreşedinte al acestui organism este preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.
prosti botosanenii,dar oare sa fie si reprezentantii Moldovei la fel? …..sa avem un geniu pe langa noi ? si nu stim?……..
Un lucru foarte bun pentru judetul Botosani. Speram sa primeasca si judetul Botosani atentia si fondurile pe care le-a primit judetul Suceava.