Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” –
Filiala Botoşani şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Botoşani, îşi deschide, mâine, porţile.
Ajuns la cea de-a doua ediţie, proiectul educaţional se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani. În fiecare zi de joi din august, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 50 de copii vor participa la cursurile organizate de pompieri. Aceştia vor fi învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să
vină în sprijinul semenilor. La sfârşitul fiecărei serii, vinerea, elevii vor fi evaluaţi, cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate, după care vor pleca într-o excursie la obiectivele culturale din judeţul Botoşani. Din fiecare serie, 10 elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa, în
perioada 03 – 06 septembrie, în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona în situaţii de urgenţă, dar şi să se relaxeze.
Primii 50 de elevi selecţionaţi de către reprezentanţii IŞJ Botoşani să participe la „Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă” provin de la Şcolile nr. 6, 7, 11, 17 şi Liceul cu Program Sportiv Botoşani.
Programul „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”
– Seria I-a : 02 – 03 august 2012, la sediul Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani;
– Seria a II – a: 09 – 10 august 2012, la sediul Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru
localităţile limitrofe din mediul rural);
– Seria a III – a: 16 – 17 august 2012, la sediul Detaşamentului
de Pompieri Dorohoi;
– Seria a IV – a: 23 – 24 august 2012, la sediul Gărzii de
Intervenţie Săveni;
– Seria a V – a: 30 -31 august 2012, la sediul Centrului de
Pregătire şi Informare Preventivă în Domeniul Situaţiilor de Urgenţă
Ştefăneşti.
Mi’ e pare foarte interesant pentru k voi participa i eu…..:-)