Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat marţi, puţin înainte de ora 16.00, să intervină pentru scoaterea a două persoane dintr-un puţ de captare a apei de pe raza localităţii Dumeni, comuna George Enescu. Apelantul susţinea că cei doi bărbaţi, care executau lucrări de captare a apei, nu mai răspund.
Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, şi două echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). La sosirea gărzii de intervenţie, ambii bărbaţi se aflau în puţul adânc de 12 metri, erau în stare de inconştienţă, unul era agăţat de o scară cu capul în jos, la nivelul apei,
celălalt era în apa adâncă de 1,5 metri. Primul adus la suprafaţă de pompieri a fost bărbatul agăţat de scară. În vârstă de 37 de ani, acesta a fost preluat de medicii de pe ambulanţă, care au început imediat manevrele de resuscitare, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Al doilea bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost agăţat cu o cange de un pompier, care a coborât în puţ, şi adus la suprafaţa în mai puţin de cinci minute. Bărbatul a fost preluat de cel de-al doilea echipaj al SJA, însă a decedat. Intervenţia a fost dificilă având în vedere faptul că în interiorul puţului existau noxe, cel mai probabil emanate de o motopompă pe benzină folosită pentru evacuarea apei, servanţii – pompierii fiind echipaţi cu mijloace de
protecţie individuală (aparate de respirat cu aer comprimat).