Municipalitatea va demara un program de reabilitare termică a clădirilor, iar prioritate vor avea botoşănenii cu venituri modeste. Vizate pentru anveloparea termică vor fi, susţin reprezentanţii Primăriei Botoşani, clădirile care au fost ridicate până în 1990. Viceprimarul Viorel Iliuţă susţine că deja sunt asociaţii care au depus cereri pentru reabilitarea termică a blocurilor.
„Sunt trei rânduri de sume, respectiv venituri medii sub 500, sub 300 şi 150 lei. Noi am făcut câte un dosar pe fiecare asociaţie, condiţiile care trebuie îndeplinite. Am avut întâlniri cu responsabilii asociaţiilor, iar întâlnirea va continua în august. Le-am pus la dispoziţie toate documentele necesare pentru întocmirea cererilor, în contextul legislaţiei existente, legislaţie care se va modifica uşor, în sensul că vor apărea nişte norme metodologice care va schimba situaţia„, a precizat Iliuţă.
Acesta spune că solicitările de la asociaţii vor fi ierarhizate şi se va încerca obţinerea de bani europeni pentru derularea acestui program. Reprezentanţii municipalităţii estimează că vor fi atrase fonduri în valoare de 5-8 milioane euro.
Primaria Municipiului Botosani va prelua integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiei.