APIA eliberează adeverinţe pentru fermierii care vor să acceseze credite

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă  – Campania 2012, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Până la această dată, APIA a încheiat Convenţii cu BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Banca Comercială Romană S.A, Banca Transilvania, Banca UniCredit  Ţiriac Bank S.A., Banca Carpatica, Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, OTP Bank Romania S.A., Banca Comercială INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A., Bancpost S.A.

 Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

În perioada următoare, APIA va încheia convenţii şi cu alte bănci comerciale.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2012 va elibera o Adeverinţă prin care confirmă că Beneficiarul adepus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2012 şi că aufost efectuate controalele  şi verificările administrative asupra cererii de plată a Beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare. Nu pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie). De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS  şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentruacordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 Valoarea creditului poate fi de până la 90 la sută din suma cuvenită din SAPS, astfel: a) pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29.09.2012 inclusiv – la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ziua anterioară datei solicitării creditului;b) pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 30.09.2012 inclusiv – la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2012Cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană poate fi descărcat de la adresA http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html

Menţionăm că APIA a încheiat astfel de convenţii şi pentru campanile SAPS 2007 – 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *