Tabără de Creație la Ipotești pentru elevii cu rezultate bune la învățătură

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”  găzduieşte, pe toată perioada verii, „Tabăra de recreaţie pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură”. Această tabără se adresează elevilor din mediul rural cu rezultate deosebite la învăţătură pe parcursul întregului an şcolar şi care provin din familii ce nu au întotdeauna posibilitatea de  oferi acestora o binemeritată vacanţă. Tabăra de recreaţie se va desfăşura în mai multe etape, prima dintre ele avînd loc în intervalul 23 – 25 iulie 2012. În această perioadă, un număr de 30 de copii din comunele Prăjeni şi Frumuşica, judeţul Botoşani, vor fi cazaţi la Memorialul Ipoteşti unde vor desfăşura diferite activităţi recreative, urmînd ca etapele imediat următoare să găzduiască copii şi din alte  comune ale  judeţului Botoşani. Programul activităţilor primei etape va fi următorul:

                Luni 23.07.2012

  •             Ora 10.00 − Sosirea participanţilor în tabără; cazarea participanţilor;
  •             Ora 11.00 − Vizitarea obiectivelor muzeale din cadrul Memorialului Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu: Casa memorială a familiei Eminovici, Bisericuţa familiei Eminovici, Biserica satului, Casa ţărănească de epocă, Muzeul Mihai Eminescu, Sala de expoziţii Horia Bernea
  •         Ora 14,00 − Vizitarea Bibliotecii Naţionale de Poezie Mihai Eminescu – Ipoteşti, prezentarea colecţiilor de specialitate;
  •          Ora 15.00 − Amfiteatrul Laurenţiu Ulici − proiecţie de filme din arhiva multimedia a Memorialului Ipoteşti: Melancolie, Manuscrisele eminesciene, Eminescu − itinerariu virtual Eminescu, Creangă, Veronica, Scrisori Mihai Eminescu – Veronica Micle Emoţie şi adevăr
  • Ora 17.00 − Sala Luceafărul (Muzeul Mihai Eminescu) − discuţii libere pe teme eminesciene

            Marţi 24.07.2012

  1.             Ora 10,00 − Vizitarea Muzeului Judeţean Botoşani
  2.             Ora 11,00 − Vizitarea parcului „Mihai Eminescu”Botoşani – Aleea personalităţilor botoşănene
  3.             Ora 14,00 − Vizitarea Casei Memoriale Nicolae Iorga Botoşani
  4.            Ora 15,00 − Vizitarea mediatecii din cadrul Bibliotecii Judeţene Botoşani
  5.            Ora 16,00 − Vizitarea Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” – sediul central (secţia pentru copii, cabinetul de numismatică şi filatelie,   fondul documentar Eminescu, sala de lectură)

            Miercuri 25.07.2012

  •             Ora 10,00 − Deplasarea la Dorohoi
  •             Ora 10,30 − Vizitarea Muzeului Ştinţelor Naturii din Dorohoi
  •             Ora 13,00 − Vizitarea Muzeului „George Enescu” Dorohoi
  •             Ora 14,00 − Vizitarea Casei Memoriale George Enescu din Liveni
  •            Ora 16,00 − Întoarcerea la Memorialul Ipoteşti
  •            Ora 19,00 − Plecarea participanţilor spre domiciliu

 

    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *