Polițiștii botoșăneni au constatat numai în ultimele două zile nu mai puțin de patru infracțiuni comise de șoferi care s-au urcat la volan după ce au băut. Vineri, în jurul orei 19.30, a fost oprit în trafic, pe raza comunei Copălău, autoturismul condus de Cornel F. în vîrstă de 43 ani, din comuna Jilava, județul Ilfov. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.35, Gabriel P.De 36 ani, din localitatea Dealu Mare, municipiul Dorohoi, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Victoriei din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sâmbătă, în jurul orei 23.20, Dumitru Aurel H de 24 ani, din satul Stroiesti, comuna Lunca, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 297, în localitatea Suliţa. Tânărul avea o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor trei conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge, peste limita legală. Tot sâmbătă, în jurul orei 14.40, Cristian Neculai P. de 40 de ani, din satul Bălușeni şi comuna Bălușeni, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea de domicili. Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care bărbatul a refuzat-o. De asemenea, acesta a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Daca cei de la rutiera ar verifica si avocati sau chiar avocate, vor vedea surprize de proportii. Nu mai spun oameni de afaceri, etc.
Dar ce crezi ca astia circula pe un drum satesc de ex. ca sa poata fi prinsi?
Masinile de lux nici nu sunt oprite vreodata, (cel putin nu am vazut) de catre organul politist, ce sa mai vb…