Program de formare în domeniul tematicilor europene pentru profesori

Inspectoratul Scolar Judetean
Inspectoratul Scolar Judetean

Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC. Acest program de formare este acreditat C.N.F.P. și se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculumul opţional. În cadrul acestui program are loc câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Iaşi, Cluj, pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceal.

Agenda cursului constă în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE, politicile UE, Strategia EU2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului, astfel:

Istoricul şi instituţiile UE – prezentare interactivă

  • – scurt istoric al Uniunii Europene: evoluţia UE din perspectivele extinderii, tratatelor şi competenţelor
  • – cadrul instituţional: ansamblul instituţiilor şi organismelor UE, instituţiile din triunghiul decizional – Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană

Principalele politici europene – prezentare interactivă

  • – ansamblul politicilor şi activităţilor Uniunii
  • – principalele politici europene de interes pentru elevi: cetăţenia europeană, politica agricolă comună, politica de mediu

Strategia EU 2020 – prezentare interactivă

  • – obiectivele strategiei şi ţintele stabilite pentru România
  • – iniţiative ale Uniunii de stimulare a creşterii favorabile incluziunii
  • – întrebări şi răspunsuri privind strategia Europa 2020

Oportunităţi de programe educaţionale europene – prezentare interactivă

  • – învăţarea de-a lungul vieţii: obiective strategice şi instrumente existente
  • la nivel european
  • – programul Lifelong Learning şi subprogramul Comenius

Au fost prevăzute și activități practice în grupurile de lucru (planificarea unei lecţii pe subiectul abordat în grupul de lucru: stabilirea cadrului de timp şi a metodelor inovative de predare, dezvoltarea unei metode inovative de predare a subiectului abordat în grupul de lucru, structurarea prezentării rezultatului activităţii practice), o dezbatere în plen (prezentarea rezultatului activităţii practice în grupuri de lucru, feed-back din partea participanţilor la prezentările colegilor), ca și discuţii în plen.

 

Pentru acest program de formare au fost selectate 305 cadre didactice.

In perioada 13-14 iulie 2012, din județul Botoșani au mai participat în cadrul ciclului de învățământ liceal: Prof. Cristina Ciobanu-Ilucă – Grup Şcolar „Regina Maria” Dorohoi și Prof. Cătălina Dumbrăvanu– Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoșani.

Evaluarea cursanţilor s-a realizat prin prezentarea lucrării individuale/grup, respective a unui Plan de lecţie pe un subiect european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *