Reprezentanții E-ON Electrica dau asigură că echipele societății se află în teren încercând să remedieze problemele cauzate de furtuna care s-a abătut asupra județului duminică noapte.
Conducerea societății susține că la amiază cele mai afectate județe erau Bacău, Neamț și Iași dar nici la Suceava, Botoșani și Vaslui, situația nu este foarte bună. În total, au rămas fără energie electrică circa 700 de puncte de transformare din zona Moldovei.
„Echipele companiei noastre lucrează în continuare împreună cu reprezentanţii prestatorilor de servicii contractaţi, pentru a restabili alimentarea cu energie electrică la clienţii afectaţi. Întrucât unele conductoare din reţeaua de joasă tensiune sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, E.ON Moldova Distribuţie atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora”, se arată într-un comunicat emis redacției. .