Două femei şi un bărbat au ajuns la „Urgenţele” Spitalului Judeţean, ieri-după amiază, după un grav accident produs în comuna Adâncata. Şoferul unei Dacii 1310 a oprit într-o zonă cu linie continuă şi cu vizibilitate redusă, fiind lovit violent din spate de o autoutilitară Mercedes 207. O femeie în vârstă de 45 de ani, pasageră în Dacie, a intrat în stop cardio-respirator la puţin timp după accident, însă, din fericire, a putut fi resuscitată.
Dacia, aruncată pe sens opus, cu partea din spate complet contorsionată
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14.30, pe DN 29A, pe raza satului Adâncata.
Şoferul Daciei 1310, Petru Serediuc, din satul Slobozia, comuna Zvoriştea, se îndrepta dinspre Suceava spre localitatea de domiciliu. El a oprit la un moment dat pe dreapta pentru a lăsa o tânără în faţa casei, însă nu a ieşit în afara carosabilului. Mai mult, zona în care a staţionat este prevăzută cu linie continuă, şoferul care venea din spate, Petru Alemnăriţei, din Vârfu Câmpului – Botoşani, la volanul autoutilitarei Mercedes 207, având vizibilitate redusă într-o zonă de urcare şi apoi de coborâre. Şoferul din Botoşani a frânat mai bine de 20 de metri, însă nu a reuşit să oprească la timp, izbind violent Dacia 1310. Dacia a fost aruncată la câţiva metri distanţă, pe sens opus, partea din spate a maşinii fiind complet contorsionată.
Martor: “Am găsit o doamnă din Dacie căreia îi curgea sânge din gură şi o bunică, lângă ea, care plângea…”
Un martor ajuns în scurt timp la faţa locului cu o maşină, Didi Giurcă, a declarat: „Am ajuns, cred, la un minut de la impact. Am găsit o doamnă din Dacie căreia îi curgea sânge din gură şi o bunică, mama sa, lângă ea, care plângea… Am sunat şi eu la 112 să vină salvarea mai repede. Cred că, cu un minut înainte să vină salvarea, femeia rănită grav şi-a pierdut pulsul”.
Într-adevăr, femeia pasageră în Dacie, în vârstă de 45 de ani, aflată pe bancheta din spate, a intrat în stop cardio-respirator, personalul medical ajuns la faţa locului reuşind să o resusciteze şi să o transporte în viaţă la Spitalul Judeţean Suceava. La spital a mai ajuns şi bătrână de 78 de ani, mama femeii care a fost la un pas de deces, şi ea pasageră în Dacie, şi un bărbat din autoutilitară, care se afla în dreapta şoferului.
Şoferul Daciei 1310 dă vina pe viteza celui care venea din spate
Şoferul Daciei 1310, Petru Serediuc, a dat vina pe şoferul Mercedesului, care ar fi avut viteză excesivă.
Petru Serediuc a declarat: „Am semnalizat, m-am oprit pe dreapta şi m-am trezit cu o lovitură puternică din spate. Eram în maşină cu trei femei, am fost cu o bătrână la policlinică, la Suceava, şi mergeam cu ele acasă. El (n.r. – şoferul autoutilitarei Mercedes 207) avea viteză, se vede după frână ce viteză a avut”.
Poliţia a demarat o anchetă la faţa locului, însă cercetarea preliminară nu a stabilit clar a cui a fost vina. Este probabil să se stabilească o culpă comună, şoferul Daciei 1310 oprind neregulamentar, iar cel din spate având probabil o viteză peste limita legală. Viteza va putea fi stabilită însă numai în urma unei expertize de specialitate.
Şoferul din Botoşani a explicat de ce nu a putut evita impactul
Petru Alemnăriţei, şoferul din Botoşani care a izbit violent Dacia, a explicat de ce nu a mai putut evita impactul: „Coboram, aveam în jur de 50-53 de kilometri la oră şi dintr-o dată şoferul Daciei a oprit brusc în faţă, să dea jos o fată, cred. Din sens opus venea o maşină cu viteză şi el era în bandă, pe linie continuă, nu am avut ce face. Poate dacă era altfel, îl evitam, dar nu am avut cum, dacă trăgeam stânga mă buşeam cu maşina care venea din faţă”.
Ambii şoferi au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0. Conform procedurilor, au fost duşi apoi la Spitalul Judeţean, unde li s-au recoltat probe biologice de sânge.
Sursa: Monitorul de Suceava