Schimb de replici între primarul Ovidiu Portariuc şi fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă de la bugetul municipiului.Consilierii locali au aprobat, joi, o nouă rectificare de buget, pozitivă, fapt care l-a determinat pe fostul viceprimar să spună că aceasta este a opta rectificare pozitivă de buget din acest an, lucru care denotă că „Botoşaniul trăieşte”.
„Botoşaniul trăieşte pe plus deocamdată şi înseamnă că bugetul a fost bine făcut la începutul anulului şi conform legii„, a spus Ghiorghiţă.
La rândul său, primarul Portariuc a spus că Botoşaniul trăieşte, însă trăieşte pe datorie şi că rectificarea de 2,9 milioane lei a fost făcută pentru a direcţiona peste 50% din sumă pentru continuarea lucrărilor de investiţii la Modern Calor, în condiţiile în care constructorul a ameninţat cu sistarea lucrării pentru neplată, cât şi pentru plata constructorului care a realizat pietonalele din municipiu.
„Rectificare vine prin realocarea unor fonduri de la Consiliul Judeţean. Avem nevoie urgentă pentru plata constructorului la Modern Calor. Aşteptăm bani de şase luni de la minister pentru acest proiect şi nu s-au întors. Suntem într-un blocaj financiar„, a spus Portariuc.
Ghiorghiţă a continuat cu schimbul de replici şi i-a spus primarului să meargă la ministere, pentru că acestae sunt conduse de oameni ai USL şi să ceară bani. El a adăugat că gradul de îndatorare al municipiului este undeva la 17% „şi să nu ne păcălim şi să spunem că trăim pe datorie la ora actuală”
„Am fost şi la ministere şi situaţia nu este atât de bună pe cât se prezintă. Situaţia nu este roz, şi o voi prezenta în următoarele zile. Situaţia datoriilor şi a blocajului financiar în care se află Primăria Botoşani„, a mai spus Portariuc.