Asociaţia Nevăzătorilor din România a câştigat un proiect european finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în parteneriat cu Compania SIVECO, realizator de programe informatice educaţionale din România, precum şi cu Fundaţia “Cartea Călătoare”. Deviza proiectului este “Investeşte în oameni!”
Proiectul prevede pregătirea nevăzătorilor şi a slabvăzătorilor în utilizarea calculatorului cu programe adaptate, în vederea încadrării lor în muncă. În contextul îmbunătăţirii prevederilor de încadrare în muncă, odată cu modificarea Legii 448/2006, şansele cresc considerabil.
Se preconizează încadrarea în muncă cu normă de 2 până la 8 ore, pentru diferite operaţiuni, indiferent de nivelul studiilor. Cursurile se adresează nevăzătorilor cu vârste cuprinse între 18 si 50 ani, fiind acceptaţi şi cei mai în vârstă, dacă manifestă interes. Ţinta maximală a proiectului este să încadreze în muncă, inclusiv cu munca la domiciliu, între 200 şi 250 nevăzători şi slabvăzători.
Cursurile au debutat eşalonat, în diverse locuri din ţară, odată cu luna mai 2012. La Botoşani, cursul de calculatoare a debutat astăzi, 11 iulie şi va dura trei săptămâni. Lector este profesorul Gheorghe Ionescu, de la Târgu Frumos, iar asistent Carmen Moraru, referent cultural al Filialei Nevăzătorilor Botoşani. La finalul cursului ce va fi urmat de 10 nevăzători botoşăneni se vor acorda diplome, după susţinerea unei testări.
«Ne punem mari speranţe că o parte din cursanţi vor reuşi să se încadreze în muncă, fie şi în regim part-time. Foarte important e faptul că vor acumula noţiuni din domeniul IT, esenţiale pentru propria informare, dar şi pentru a comunica mai rapid cu colegii din ţară şi din străinătate. A fost unul din obiectivele mele, ca preşedinte, ca o mare parte din nevăzători să dobândească informaţii prin intermediul tehnicii moderne», afirmă Tudorel Tupiluşi, preşedinte al Filialei Nevăzătorilor Botoşani.
Cursanţii, la rândul lor, îi vor iniţia pe viitor pe colegii lor nevăzători care nu au avut posibilitatea sa se înscrie la acest curs. Instruirea se face pentru Windows 7, la nivel începători şi mediu.
După prima zi de curs, profesorul Gheorghe Ionescu s-a declarat bucuros de faptul că la Botoşani a întâlnit, printre cursanţi, foşti elevi de la Târgu Frumos. «E foarte bine că sunt interesaţi să înveţe utilizarea calculatorului cu sinteză vocală. Unii dintre ei au cunoştinţe în domeniu, alţii abia acum se familiarizează cu computerul», a completat lectorul cursului de calculatoare.