Reprezentanţii Medical Mission anunţă că doi medici americani generalişti oferă consultaţii gratuite botoşănenilor, în mod special copiilor, până joi inclusiv. Consultaţiile sunt oferite la Policlinica Spitalului municipal Dorohoi, iar pacienţii primesc pe lângă consultaţii şi medicamente gratuite.
Până la această dată, sute de pacienţi au fost consultaţi de medicii americani.
„Pot să vină la consultaţii oricine, nu neapărat persoane care sunt bolnave. Medicii vor oferi consultaţii şi le vor da medicamente gratuite de care au nevoie, implicit vitamine, bineînţeles în limita stocului, dar momentan avem destul. Totul este gratis, fără rezervare. În general, vrem să ajutăm cât mai mulţi copii„, a declarat un reprezentant Medical Mission.
Consultaţiile încep de la ora 8,00 dimineaţa şi se vor termina la ora 16,00. Medicii americani vor sta la Dorohoi până pe 12 iulie.