Reprezentanţii Universităţii „Al. I. Cuza” şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au purtat, joi, discuţii pe marginea a două proiecte derulate în comun şi care vizează integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale în şcoli, dar şi şcolarizarea copiilor aflaţi în situaţie de abandon. Proiectul se derulează în şase judeţe din ţară şi are drept beneficiari 1000 de elevi de liceu, care primesc o bursă lunară de 400 lei. De asemenea, ei sunt şi beneficiarii unor tabere anuale. Din judeţul Botoşani, 150 de copii sunt beneficiarii acestui proiect.
„Intenţia noastră a fost în urmă cu trei ani, atrunci când am lansat proiectul, să aducem la şcoală pe cei care sunt în situaţie de abandon sau risc de abandon. Avem în proiectul Salvaţi Copiii de Abandon şi Neintegrare elevi care nu ar fi ajuns niciodată la liceu. I-am urmărit din clasa VIII şi i-am adus în clasa IX-a printr-un sistem de admitere special. Suntem la sfârşitul celui de-al doilea an de proiect, iar întâlnirea noastră asta a scos în evidenţă: experienţa celor doi ani„, a spus Laurenţiu Şoitu, profesor Universitatea Al I Cuza din Iaşi.
În cadrul acestui proiect sute de cadre didactice au beneficiat de module de pregătire speciale. Proiectul continuă şi anul acesta.